Actualităţi | Arhivă

  • În perioada 26 aprilie - 4 mai 2008, personalul didactic şi nedidactic, studenţii şi masteranzii sunt liberi pentru Sărbătorile de Paşti şi de 1 Mai.
    Activitatea didactică din zilele de 30 aprilie şi 2-3-4 mai urmează a fi recuperată după o planificare elaborată de conducerea facultăţii.

    Începând cu data de 02.11.2006, în baza Hotãrârii Senatului Universitãţii "Tibiscus" din Timişoara din 02.11.2006, Facultatea de Muzicã "Richard Oschanitzky" intrã în lichidare.
    Studenţii pot continua studiile pânã la finalizarea acestora.
    Originalul Hotãrârii Senatului universitar poate fi consultat aici.
  • Sâmbătă, 16 decembrie 2006, între orele 18-19, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, Universitatea "Tibiscus", prin Facultatea de Jazz, împreună cu Clubul Sportiv Tibiscus, prin trupa de dans, vă invită la spectacolul umanitar:

    "Singuri suntem slabi, împreună putem fi puternici!"

    dedicat Sărbătorilor de Iarnă. Invitaţiile se pot procura de la intrările în cele două sedii ale universităţii. Fondurile obţinute vor fi donate unui cămin de copii din Timişoara.

  • Din 1 iulie si pana in 29 iulie, in Universitatea "Tibiscus" are loc prima sesiune de admitere. Candidatii care doresc sa se inscrie la una din cele 9 facultati, 14 specializari de studii universitare de licenta sau 12 programe masterale, pot consulta conditiile de admitere in sectiunea "Admitere", avantajele de a fi student la "Tibiscus" in sectiunea "Facilitati" sau regulamentul de taxe in sectiunea "Taxe".
  • Despre activitatea cadrelor didactice si a studentilor facultatii noastre puteti citi aici:


  • Intrucat in perioada imediat urmatoare vor avea loc sarbatorile de Paste, conducerea universitatii a dispus urmatoarele masuri:
    -cadrele didactice, personalul auxiliar si studentii de religie catolica vor beneficia de zile libere in 14, 17 si 18.04.2006
    -toate cadrele didactice, personalul auxiliar si studentii vor beneficia de zile libere in 21, 24 si 25.04.2006
    Pentru activitatile didactice din aceste zile nu se vor organiza ore de recuperare.

  • Pânã la 30 aprilie 2006, studenþii care doresc sã îºi cumpere un calculator nou, cu o reducere de 200 euro, în baza Legii nr. 269/2004, pot depune dosarul complet la Comisia universitãþii, condusã de dl. lect.dr.ing. Tiberiu Marius Karnyanszky.
    Important: de la începutul programului EURO200, au fost aprobate doar cererile (elevilor ºi) studenþilor al cãror venit brut pe membru de familie nu a depãºit 10,50 RON (105 000 lei vechi) în anul 2004, 50,63 RON (506 250 lei vechi) în anul 2005 respectiv 135,50 RON (1 355 000 lei vechi) în anul 2006.
    Pentru detalii consultaþi pagina dedicatã a Ministerului Educaþiei ºi Cercetãrii la adresa: http://euro200.edu.ro.

  • In pregatirea deschiderii facultatii, la Centrul Regional de Afaceri Timisoara s-a desfasurat un simpozion de specialitate:

           

       Intre 27 iunie si 3 iulie 2005, Uniunea "Fundatia Augusta" si Universitatea "Tibiscus" din Timisoara au organizat la Jupanesti un SIMPOZION DE JAZZ dupa urmatorul program:

    27 iunie 2005
    10:00 Întîlnirea dintre profesorii americani Tom Smith (trombonist, aranjor si dirijor de big-band), Rick Condit (saxofonist, aranjor si leader de combo), Tom Wolf (ghitarist, aranjor si leader de combo), Brian Torff (contrabasist, aranjor si leader de combo) si vitorii profesori ai facultãtii de jazz si pop‚ "Richard Oschanitzky"
    11:00 Deschiderea festivã a simpozionului
    17:00 Prelegeri si conferinte despre abordarea unui sistem comun de lucru referitor la programa analiticã, planul de învãtãmânt, metodica de predare, materialul bibliografic si de instruire folosit, urmate de un curs demonstrativ tinut cu big bandul de studenti
    21:00 Jam session în aer liber sau, în caz de timp nefavorabil, în sala Cãminului Cultural

    28 iunie 2005
    09:00 Repetitii ale combourilor de jazz sub directa îndrumare a profesorilor americani
    11:00 Lucru cu big-bandul
    13:00 Prezentarea ceelor mai moderne strategii de instruire, conforme standardelor internationale
    16:00 Repetitii cu combourile si cu big-bandul
    18:00 Prezentarea de materiale audio si video, însotitã de comentariile pertinente ale profesorilor invitati
    21:00 Jam session în aer liber sau, în caz de timp nefavorabil, în sala Cãminului Cultural

    29 iunie 2005
    09:00 Repetitii ale combourilor de jazz sub directa îndrumare a profesorilor americani
    11:00 Lucru cu big-bandul
    13:00 Lectii deschise tinute de cãtre profesorii români, sub supravegherea celor americani
    16:00 Repetitii cu combourile si cu big-bandul
    18:00 Continuarea lectiilor deschise tinute de cãtre profesorii români, sub supravegherea celor americani
    21:00 Jam session în aer liber sau, în caz de timp nefavorabil, în sala Cãminului Cultural

    30 iunie 2005
    09:00 Repetitii ale combourilor de jazz sub directa îndrumare a profesorilor americani
    11:00 Lucru cu big-bandul
    13:00 Lectii deschise tinute de cãtre profesorii români, sub supravegherea celor americani
    16:00 Repetitii cu combourile si cu big-bandul
    18:00 Continuarea lectiilor deschise tinute de cãtre profesorii români, sub supravegherea celor americani
    21:00 Jam session în aer liber sau, în caz de timp nefavorabil, în sala Cãminului Cultural

    1 iulie 2005
    09:00 Repetitii ale combourilor de jazz sub directa îndrumare a profesorilor americani
    11:00 Lucru cu big-bandul
    12:30 Repetitii ale combourilor formate din muzicieni români si americani, în vederea unui concert de jazz
    16:00 Repetitii cu combourile si cu big-bandul
    18:00 Lectii deschise comparate
    21:00 Jam session în aer liber sau, în caz de timp nefavorabil, în sala Cãminului Cultural

    2 iulie 2005
    09:00 Repetitii ale combourilor de jazz sub directa îndrumare a profesorilor americani
    11:00 Lucru cu big-bandul
    13:00 Repetitie a comboului de profesori
    16:00 Repetitii cu combourile si cu big-bandul
    18:00 Lectii deschise comparate
    19:00 Curs de mãiestrie tinut cu studentii înscrisi
    21:00 Jam session în aer liber sau, în caz de timp nefavorabil, în sala Cãminului Cultural
    23:00 Jam session si foc de tabãrã

    3 iulie 2005
    09:00 Repetitii ale combourilor de jazz sub directa îndrumare a profesorilor americani
    11:00 Lucru cu big-bandul
    13:00 Repetitie a comboului de profesori
    16:00 Repetitii cu combourile si cu big-bandul
    20:30 Concert al big bandului si al comboului de profesori, care se va tine în sala mare a Colegiului 'Ion Vidu'
    22:30 Jam session la "Art Club" - Bastion
    02:30 Foc de tabãrã - Jupânesti

               
               

    Au participat urmatorii profesori invitati din S.U.A.:
    - Tom Smith (trombonist, aranjor si dirijor de big-band)
    - Rick Condit (saxofonist, aranjor si leader de combo)
    - Tom Wolf (ghitarist, aranjor si leader de combo)
    - Brian Torff ( contrabasist, aranjor si leader de combo)
    - John Hanks (baterist, aranjor, leader de combo)
    - Eldad Tarmu (vibrafonist de jazz, profesor si leader de combo)

    Au fost invitati din România:
    - Mona Muscã (Bucuresti), ministru al Culturii
    - Gheorghe Ciuhandu, primarul Timisoarei
    - Mark Tauber, atasatul cultural al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti
    - Harry Morgan, scriitor, reporter si om de culturã american, Cetãtean de Onoare al municipiului Timisoara
    - Felicia Stancovici, decan al Facultãtii de Muzicã din Timisoara
    - Ioan Fernbach, directorul Filarmonicii 'Banatul' din Timisoara
    - Mike Krstiæ, doctor în jazz si profesor de jazz în Beograd
    - Marius Giura, redactor la Radio Analog si organizatorul festivalului de jazz de la Gãrîna
    - Florian Lungu (Bucuresti), redactor si realizator Radio si Tv, prezentator de festivalui, profesor titularizat
    - Mircea Tiberian (Bucuresti), muzician de jazz, profesor titularizat
    - Marius Popp (Bucuresti), muzician de jazz si profesor de jazz
    - Romeo Cosma (Iasi), muzician de jazz si profesor de jazz
    - Stéphan Ré, directorul Centrului Cultural Francez din Timisoara
    - Senta Hoffer, directorul Centrului Cultural German din Timisoara
    - Alexandru Sipa, redactor Tv si organizator de festivaluri
    - Ion Baciu jr. (Iasi), muzician de jazz si profesor de jazz
    - Petru Stoianov, muzician si profesor titularizat
    - Johnny Rãducanu, muzician de jazz
    - Petru Oschanitzky, dirijor de muzicã clasicã si de jazz
    - Cristian Soleanu (Bucuresti), muzician de jazz
    - Horia Fãgãrãsanu, muzician si profesor la Facultatea de Muzicã din Timisoara
    - Ionut Dorobantu, muzician de jazz si profesor la Facultatea de Muzicã din Timisoara
    - Pedro Nergrescu, regizor, muzician de jazz si profesor
    - Virgil Mihaiu (Cluj), critic de jazz si profesor titularizat
    - Toni Kühn, muzician si profesor de jazz
    - Liviu Butoi, muzician si profesor de jazz
    - Mario Florescu (Arad), muzician si profesor de jazz
    - Sorin Bîrcã, profesor de tehnologie muzicalã si sonorizator
    - Simona Fãgãrãsanu, profesor de arte liberale si de limbã englezã
    - Bela Kamocsa, muzician de jazz si organizator de festivaluri
    - P. Nicolaescu (Germania), muzician, profesor si dirijor de big band
    - Stefan Vannai (Cluj), profesor si dirijor de big band
    - Lucian Ionicã, director al TVR Timisoara
    - Directorul postului de radio teritorial Timisoara
    - Speranta Cãtanã, directoare a Colegiului de Artã 'Ion Vidu' din Timisoara
    - Liviu Râmneantu, director ADA pe zona Banat
    - Ali Haurand (Germania), muzician de jazz, organizator de festivaluri si profesor de jazz
    - Paul Weiner (Germania), muzician de jazz si profesor de jazz
    - Georg Hromadka (Germania), muzician de jazz si profesor de jazz
    - Eugen Gondi (Olanda), (Germania), muzician de jazz si profesor de jazz
    - Peter Wertheimer (Israel), (Germania), muzician de jazz si profesor de jazz
    - Ilie Stepan, realizator de emisiuni muzicale si muzician
    - Florin Rãducanu - profesor la Liceul George Enescu, Bucuresti
    - Vlad Popescu - percutionist de jazz, instructor, Conservatorul din Bucuresti
    - Vlaicu Golcea - basist, compozitor - Bucuresti

                   
           
           
           
           
       

    Despre acest eveniment si despre intentia universitatii de a infiinta o facultate cu specific interpretare jazz si pop, mass media a avut numai ecouri favorabile:
  • Jazz house
  • All about jazz
  • Cotidianul "Adevarul"
  • Societatea Romana de Radiodifuziune
  • www.studentie.ro


    Actualităţi | Arhivă